Cetatea Oradea – Reabilitarea Bastioanelor Ciunt și Bethlen

Cetatea Oradea este unul dintre cele mai importante monumente istorice din orașul Oradea și o fortăreață de referință în arhitectura militară din Europa Centrală și de Est. Având o istorie de aproape un mileniu, cetatea a fost martoră la numeroase evenimente istorice și a servit în diverse scopuri de-a lungul timpului.

În ultimii ani, fortăreața a fost supusă unui amplu proces de restaurare, cu scopul de a-i reda strălucirea de odinioară și de a o transforma într-un obiectiv turistic important.

Proiectul 1 – Reabilitarea, restaurarea şi refuncţionalizarea zidurilor Cetăţii Oradea în vederea introducerii în circuitul turistic Cetatea Oradea – Centru multicultural şi multiconfesional european – Etapa III. Consolidarea şi restaurarea zidurilor bastioanelor Ciunt şi Bethlen, respectiv a curtinei nordice şi vestice. 

În mare parte bastioanele, curtinele și contraescarpa cetății s-au păstrat în starea de conservare în care le-a preluat municipalitatea la sfârșitul anilor 1990. Din punctul de vedere al stării tehnice, bastioanele se încadrau în categoria structurilor în stare de conservare medie – însă pentru a corespunde cerințelor de exigență derivate din funcțiunile nou propuse, au fost necesare intervenții complexe privind zidurile Cetății.

În corpul F s-a amenajat o sala multifuncțională la nivelul parterului, iar la subsol grupuri sanitare.

Locație
Oradea
Valoare
2,2 milioane de euro
Timp de execuție
42 de luni