Aeroportul Internațional „Traian Vuia”  Timișoara

În cadrul proiectului „Sistem integrat de securitate aeroportuară’’ s-a realizat un drum perimetral cu o lungime de 8.478 de metri și o lățime a platformei drumului de 4,50/7,00 metri. De asemenea, au fost ridicate două clădiri cu regim de înălțime  parter care vor funcționa ca puncte de control aeroportuar, cu câte un punct de examinare persoane și marfă, control acces, vestiar, grup sanitar și cabinet Control corporal.

De asemenea, a fost construită o clădire care va funcționa ca punct de control aeroportuar, centru de comandă consiliere și recuperate în cazul situațiilor de urgență și siguranță aeronautică. Construcția are regimul de înălțime P+1E, având adiacentă, pe partea dinspre sud-vest, o copertina ce acoperă traseul de ieșire din zona securizată.

Obiectivul a mai prevăzut realizarea unei substații PSI pentru intervenţie rapidă. Din punct de vedere funcțional, clădirea are funcțiunea de remiză autospeciale stingere incendiu, cu un regim de înălțime P+Ep. Parterul cuprinde garajul pentru autospeciale, magazii, spații tehnice si de depozitare, grupuri sanitare, precum si birou sef SPSU si sala de gardă si supraveghere. La etajul parțial se află sala de ședințe, oficiu, depozitare, dormitor personal, vestiar și grupuri sanitare cu zonă pentru dușuri.

Nu în ultimul rând, proiectul a prevăzut și un gard perimetral cu o lungime de 10.256 metri și o înălțime de 2,60 metri, având funcțiunea de împrejmuire a Aeroportului Internațional Timișoara. Gardul este de tip NATO, paralel cu gardul existent, la o distanță de 5 m pentru porțiunea în care nu este prevăzută reabilitarea gardului existent. De asemenea, s-a avut în vedere și reabilitarea gardului existent în proporție de 30%.

Locație
Timișoara
Valoare
20.400.000 de euro
Timp de execuție
12 luni