ISTORIC - CRONOLOGIE

„Nu promitem mai mult decât facem, dar ne strãduim sã facem mai mult decât promitem".

Se înființează firma SC Selina SRL de către un întreprinzător, care în scurt timp și-a dezvoltat un colectiv de specialiști cu experiență în realizarea lucrărilor de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale. Încă de la început, strategia companiei a fost aceea de a-și diversifica activitățile din cadrul domeniului construcții, urmând activ evoluția pieței din România în vedea asigurării flexibilității pe piață și astfel extinzându-și obiectul de activitate.

1991

Compania își consolidează poziția prin achiziționarea pachetelor majoritare de acțiuni ale S.C. Trameco S.A (predecesoarea firmei Trameco este IUGTC Oradea, înființată în 1979, care deservea domeniul construcțiilor industriale din județele Bihor, Satu Mare și Maramureș.) – companie cu activitate în transport și mecanizare.

2000

Dezvoltarea viitorului grup de firme continuă cu cumpărarea pachetul majoritar de acțiuni a S.C. Drumuri Bihor S.A., scos la vânzare de către Consiliul Județean Bihor, firma fiind specializată în lucrări de infrastructură.

2005

Ia naștere Selina Invest S.R.L., dezvoltator și promotor de proiecte imobiliare, care va ridica singurul cartier rezidențial situat în zona ZERO a municipiului Oradea.

2007

În același an, este înființată firma Drum Asfalt SRL care și-a desfășurat activitatea în domeniul construcțiilor de drumuri și autostrăzi, clădiri rezidențiale și nerezidențiale, lucrări edilitare ș.a. Câțiva ani mai târziu, s-a încercat o dezvoltare accelerată prin identificarea de proiecte noi, cât și prin accesarea de lucrări în subantrepriză, ambele direcții ducând la o evoluție spectaculoasă care transformă compania într-unul dintre cei mai importanți competitori de pe piața construcțiilor din Nord-Vestul țării.

În prezent, cele cinci firme din cadrul grupului Selina constituie o forță în domeniul construcțiilor, capabilă să abordeze o categorie complexă de lucrări, având angajați cu experiență în toate specialitățile aferente acestui important sector.

PREZENT