Aeroportul Internațional Satu Mare

În cadrul lucrărilor care au presupus modernizarea aeroportului prin construcția unui nou terminal de plecări Schengen şi non-Schengen și reînnoirea sistemului de balizaj luminos al pistei, s-a avut în vedere și  instalarea sistemelor de supraveghere video, analiză video bazată pe inteligenţă artificială, recunoaştere facială, control al accesului, detecţie a incendiilor, adresare publică şi alarmare vocală, informare a călătorilor, control al accesului pasagerilor, control automat la trecerea frontierei, precum şi a infrastructurii de comunicaţii voce-date.

Noi ne-am ocupat de reabilitarea pistei de decolare – aterizare, având o lungime de 2, 500 metri și o lățime a părții rectilinii de 22.5 metri, încadrată fiind de două acostamente dispuse simetric de o parte și de alta față de axul căii de rulare. De asemenea, am avut în vederea asigurarea portantei benzii pistei, pentru care a fost necesară consolidarea terenului aflat în suprafața nivelată a benzii pistei. De asemenea, am extins platforma de parcare a aeronavelor.

Proiectul a mai prevăzut instalarea de echipamente de control de securitate, construcţia unui sistem automatizat de benzi pentru bagaje, realizarea  unei remize PSI şi dotarea acestuia cu autospeciale.

În vederea reducerii consumului energetic și a amprentei de carbon, în aeroport au fost instalate cele mai performante sisteme de pompe de căldură de tip apă/apă cu foraje geotermale, precum și panouri solare pentru prepararea apei calde.

Locație
Satu Mare
Valoare
19 milioane de euro
Timp de execuție
20 de luni